Salcâmul (cf. turc. salkâm) (Robinia pseudacacia, familia Leguminosae) este un arbore melifer, cu tulpina înaltă, până la 25-30 de metri şi ramuri spinoase rare, fiind aclimatizat în Romania. Provine din continentul nord-american. Creşte spontan pe aproape orice tip de teren. Are capacitatea de a fixa azotul din atmosferă, iar seminţele îşi păstrează mulţi ani capacitatea de germinare. Are frunze compuse şi flori albe, în ciorchine, puternic mirositoare, iar fructele sunt păstăi aplatizate, brun roşcate. Înfloreşte primăvara târziu, în luna mai-iunie.
Face parte din categoria arborilor cu lemn de esenţă tare, deosebit de rezistent la umezeală. Lemnul este utilizat pentru lucrări amplasate în aer liber, stâlpi de gard, construcţii diverse, în industria navală şi pentru fabricarea parchetului. Florile au întrebuinţare în farmacia naturistă. Scoarţa salcâmului conţine fitotoxine.